Prințesa și clovnul

(povestire din volumul ”Căderea îngerului” – în curs de reeditare)

Eram chiar înainte-i, însă femeia nu şi-a ridicat ochii de pe revistă. Numai felul în care îşi trecuse degetele prin păr, dând din umeri….

M-am aşezat mai încolo, pe o bancă de unde puteam s-o pândesc. Nu eram singurul. În dreptul femeii în rochie verde, toţi încetineau paşii. Un bătrân şi-a curmat ciocănitul bastonului, o grăsană a rămas clipe nesfârşite cu capul răsucit într-o parte, apoi, ca trezită din somn, a împins cu atâta putere căruciorul încât roţile au scrâşnit. Iar ea citea, nepăsătoare. Nu-i luase în seamă pe ceilalţi, nu i-a văzut nici pe adolescenţii ce păşeau mână în mână, fata cu buzele strânse, trăgându-l pe băiatul care privea mereu în urmă, ca vrăjit. Continue reading

Căderea îngerului

Picuri de cristal căzând, lovind cu sunete delicate, tremurătoare, podeaua de bronz: clavecinul se istovea zadarnic, pierdut în atotputernicia orchestrei. Primii stropi de ploaie ai „Toamnei“ lui Vivaldi, ultimele lacrimi ale celor care nu mai aveau ce pierde…Am deschis ochii asupra enormei fresce încătuşând sala Ateneului într-un inel de istorie. Legiuni romane, pâlcuri de călăreţi în zale, ctitori de cetăţi şi mănăstiri; biruinţe şi înfrângeri, săbii, tunuri, tranşee. Două milenii de sânge şi zbucium, de măreţie şi disperare. Naşterea trudnică a unei ţări.

Continue reading